Adaugă-ți afacereagratuit
Despre evento

Am început cu nunta noastră

Cum a luat naștere evento.ro: dintr-o nuntă de vară, o căldură de 40° și dorința de a organiza totul direct de pe canapea.

1.900+cupluri își organizează nunta pe evento
390+furnizori de nuntă listați
100%gratuit pentru miri, fără card
2019anul în care am pornit, cu fonduri europene
1

Începuturile

Nu este greu de ghicit cum a început totul: ne-am văzut, ne-am plăcut și am vrut să ne căsătorim. Am stabilit, cu tot entuziasmul aferent, că cel mai frumos moment ar fi într-o zi de vară și am demarat organizarea evenimentului. Ce ne-a scăpat? Temperatura!

Pe o căldură de 40° am început să vizităm locații de nuntă. E drept că ideea unui site complet de organizare a nunții nu ne-a venit după prima locație vizitată, dar, după câteva astfel de aventuri toride, a picat, pur și simplu din cer, cea mai fresh idee: de ce să nu îmi pot organiza cel mai important eveniment din viața mea direct de pe canapea, la cele 20° pe care le asigură aerul condiționat? Ne-am răcorit instant! În special după ce am văzut că toată treaba funcționează.

Fondatorii evento.ro
2

Primul nostru proiect comun, cu fonduri europene

Am început să creăm cele mai utile unelte pentru organizarea evenimentelor online. Am făcut adevărate anchete printre prieteni și cunoscuți, ca să aflăm problemele reale de care se lovesc cei care au de organizat un astfel de eveniment (nu că ale noastre nu ne-ar fi inspirat deja), și a durat aproape trei ani să punem totul cap la cap.

Apoi am apăsat pe Start(up) și am obținut, în 2019, fonduri europene pentru a ne dezvolta. Și am făcut-o!

Proiect finanțat din fonduri europene
Parcursul
Evento.ro s-a născut dintr-o nevoie personală și se adresează celor mai personale și emoționante experiențe. Vă invităm să scriem împreună cele mai frumoase povești de viață.

Astăzi ne considerăm pregătiți să vă oferim servicii complete pentru organizarea de evenimente, dar și să primim de la voi sugestii pentru a le îmbunătăți sau, de ce nu, poveștile voastre personale. Ne dorim să vă oferim o experiență cu adevărat utilă, care să vă ajute să aveți parte de cel mai frumos eveniment din viața voastră. Iar pentru asta știm că avem de învățat continuu de la voi.

Organizare de pe canapea

Buget, listă de invitați, așezare la mese, invitații și site de nuntă, totul într-un singur cont.

Furnizori verificați

Fiecare listare e verificată de echipa evento înainte să apară pe site.

Gratuit pentru miri

Toate uneltele de planificare sunt gratuite, fără card și fără limită de timp.

Hai să scriem povestea voastră

Organizează-ți nunta gratuit sau adaugă-ți afacerea ca furnizor. Ai o sugestie? Ne bucurăm să o auzim.