Tu nu vrei ceva clasic, nu-i așa? Tu visezi la o nuntă pe plaja, la malul mării albastre. Ai vrea să vă rostiți jurămintele, în timp ce simțiți nisipul pe tălpi și să vă bucurați de briza mării, cu sunetul valurilor pe fundal? Chiar că sună bine!
Cei mai mulți dintre îndrăgostiții care plănuiesc o nuntă, la malul românesc al Mării Negre sau în Grecia, se imaginează petrecând, împreună cu invitații, până în zori, dansând pe nisip, sub cerul senin. Este un scenariu foarte frumos, dar pentru că realitatea nu corespunde mereu cu filmele romantice sau cu fotografiile inedite de pe rețelele de socializare, ne-am gândit să vă spunem tot ce este nevoie, legat de organizarea evenimentului pe care vi-l doriți: nuntă pe plajă.
După ce te-ai hotărât că îți dorești o astfel de nuntă, primii la care trebuie să te gândești sunt invitații. În funcție de numărul acestora, vei opta pentru o plajă publică sau pentru o plajă privată. Îți recomandăm să începi organizarea și căutările din timp.
Un alt aspect important este împărțirea zilei evenimentului, în time frame-uri. Din punct de vedere organizatoric, demersurile sunt diferite dacă îți propui să te bucuri de o ceremonie pe plajă, urmată de o petrecere la restaurant, față de varianta în care alegi ca tot evenimentul, de la cap la coadă, să se desfășoare pe plajă. Pentru cea de a doua variantă, vei avea nevoie de autorizații care variază în funcție de diferite aspecte: delimitarea spațiului folosit, numărul invitaților, mâncarea și băutura servite etc. Cea mai simplă variantă este să alegi să te bucuri de cermonie pe plajă și de petrecere la un local cu ieșire la plajă, poti verifica și celelalte variante de locații clasice de nuntă.
Ce să alegi în materie de cod vestimentar? Ce ținută este potrivită pentru o nuntă pe plajă?
Ca la orice nuntă, rochia de mireasă va fi elementul vedetă al ceremoniei. Evident, o rochie de mireasă foarte pretențioasă, de bal, nu va fi cea mai potrivită alegere. Propunerea noastră este să optezi pentru o rochie lejeră, din pânză sau mătase. La pantofii cu toc știi deja că trebuie să renunți, nu insistăm prea mult, pe acest subiect. Nici costumul de mire nu ar putea lega vreo relație de prietenie strânsă cu plaja, așa că pentru el propunem o cămașă albă, asortată la o pereche de pantaloni de in.
Elemente de logistică necesare, pentru o nuntă pe plajă reușită:
- Dacă printre invitați există persoane vârstnice, care nu pot sta foarte mult în picioare, sau persoane în cărucior cu rotile, asigură-te ca au condițiile necesare, pentru a se putea bucura de ceremonie
- O stație de amplificare portabilă ar fi o idee bună. În cazul în care marea va fi mai agitată în ziua respectivă, cu ajutorul stației se vor evita eventualele probleme
- Pregătește goodie bag-uri pentru invitați, astfel încât aceștia să nu fie deranjați de soare: apă, prosop, evantai și cremă pentru protecție solară
- Asigură-te că invitații tăi vor avea umbra, pentru a putea asista la ceremonie, în cele mai bune condiții
- Nu uita că, de cele mai multe ori, vântul pe plajă este destul de puternic
- Un plan B este esențial, atunci când organizezi o nuntă pe plajă. Ploaia, uneori, vine neanunțată!
Nu uita să foloșesti tool-urile Evento pentru organizare nuntă!
Îți dorim o zi cu soare, muzica valurilor pe fundal și multă iubire în aer!
Lasa un comentariu