Nuntă tematică: da sau nu?

de Andreea G. 14 octombrie 2020

Unul dintre cele mai dificile lucruri când vine vorba de planificarea nunții este chiar alegerea tipului de eveniment pe care vi-l doriți ca miri. Puteți opta pentru o petrecere restrânsă, pentru o masă în familie sau pentru o nuntă fastuoasă, ca în povești. Fiecare detaliu în parte trebuie planificat și el în funcție de asta. Iar dacă optați pentru o nuntă tematică totul pare mai ușor. Asta se întâmplă pentru că toate aspectele comunicării devin mai ușoare, atât cu furnizorii, cât și cu invitații. Atâta vreme cât reușiți să transmiteți tema nunții florăriștilor, echipei de catering sau restaurantului și furnizorilor de servicii, visul vostru devine mai ușor de transformat în realitate.

Însă atunci când vine vorba de o nuntă tematică, lucrurile par mai ușoare decât sunt de fapt. Asta se întâmplă atât din cauza faptului că nu toți cei implicați privesc tema în același fel, cât și fiindcă e mai greu să găsești toate lucrurile necesare unei nunți tematice. De aceea este foarte important să vă gândiți înainte dacă chiar vă doriți o astfel de nuntă, ce temă preferați și care este viziunea voastră de realizare. Ulterior, veți găsi și furnizorii perfecți, care să se potrivească stilului și bugetului vostru. Trebuie să luați în considerare toate aceste aspecte pentru a vă planifica perfect nunta.

Cât de tare vă doriți o nuntă tematică?

Fiecare om este unic și special în felul lui, iar visurile noastre de viitor sunt la fel de speciale. Nici nunta nu este o excepție de la regulă. Principalul lucru la care ar trebui să vă gândiți este cum vă doriți voi să fie nunta, ce așteptări aveți de la eveniment, ce ați visat de mici și... ce nu. Dacă iubiți aventura, surprizele și vă iubiți cu spontaneitate, atunci e posibil ca o nuntă tematică să nu fie rețeta potrivită pentru voi. Dacă sunteți adepții planificării atente, a listelor și a detaliilor și ați mai și visat la ziua nunții de când erați mici, atunci tema trebuie să fie inspirată de dorințele voastre și nu se poate fără ea.

Nunta începe cu voi și este 100% despre sentimentele, visurile și viitorul vostru comun. De aceea ar trebui să hotărâți împreună ce vă definește: o nuntă cu o temă desprinsă din visurile voastre sau un eveniment spontan cu surprize și idei noi?

Dacă ar trebui să alegeți o temă, ce ați alege?

Alegerea temei pentru nunta voastră nu e un lucru ușor. Sigur vă doriți ca evenimentul să fie unul special, memorabil și numai bun pentru o selecție de poze la care să vă uitați cu drag și peste mulți ani. Cel mai simplu este să porniți de la idei care vă definesc pe voi, ca si cuplu. Adică de la acele detalii unice și speciale: sezonul sau locul în care v-ați cunoscut, filmul sau cartea preferată, melodia voastră de suflet, etc. Nu orice nuntă tematică este una reușită. Cel mai adesea, asta se întâmplă pentru că mirii urmează o modă, în loc să aleagă o temă care le place cu adevărat și care îi definește.

Tot așa cum nu orice haine la modă vi se potrivesc perfect, nici orice temă nu va fi ideală pentru nunta voastră. Nu ar trebui să vă alegeți tema doar pentru că pare frumoasă. Ea trebuie să fie potrivită pentru voi. Pentru că asta vă va face să zâmbiți în ziua magică și să vă simțiți cu adevărat mire și mireasă.

 

Care este viziunea voastră de realizare?

Când vine vorba de o nuntă tematică, mirii se împart în două categorii: cei încântați să-și organizeze propria petrecere tematică și cei care vor ca fiecare detaliu să fie perfect. Este foarte important pentru voi, dar și pentru furnizorii voștri, să vă creionați din timp așteptările pentru ziua cea mare. Pentru unii, un detaliu apărut pe neașteptate dă sare și piper. Aceștia sunt cei care se vor amuza dacă tortul arată altfel decât se așteptau. În același timp, multe mirese se confruntă cu un nivel de stres crescut dacă observă că un detaliu minor este ușor diferit în realitate față de poze. Așteptările mari implică și un buget mai mare, lucru de care ar trebui să fiți conștienți din timp.

Voi cum vă imaginați o nuntă tematică reușită? Ca un eveniment perfect sau ca o petrecere inspirată de tema aleasă de voi?

Img unsplash.com
Distribuie pe FacebookFacebook Share

Lasa un comentariu

Articole inrudite