Tradiții dubioase, întâlnite la nunțile din România

de Andreea G. 12 octombrie 2020

Se spune despre noi că suntem un popor de oameni inventivi. Nimic mai adevărat.

Tot despre noi se spune că suntem puși pe petrecere. Nici aici nu negăm.

Eh, combinând cele două trăsături, dacă le putem spune așa, menționate anterior este de înțeles de ce întâlnim atât de multe tradiții dubioase la nunțile din România.

Dar să nu mai lungim vorba și să trecem la treabă. Mai exact, începe gala tradițiilor românești de nuntă

Categoria #deladanielcitire: Cine se cunună?

Robul lui Dumnezeu, cu roaba lui Dumnezeu…da știm am început cu ceva ce nu intră exact la categoria tradiții dubioase, dar totuși…este așa ciudată exprimarea(deși suntem convinși că există o explicație religioasă) încât am pus-o capăt de listă.

Categoria #hoțimândri: S-a furat mireasa!

Poate una dintre cele mai populare tradiții de la nunțile românești este furatul proaspetei doamne. De ce ai vrea să pleci de la un eveniment organizat în cinstea ta, pentru a te duce într-unul dintre marile cluburi de fițe din oraș, unde oricum stai doar 5 minute, este peste puterea noastră de înțelegere. Bine, se poate și mai rău: te poți duce la Arcul de Triumf, fără absolut niciun scop.

Categoria #babaoarba: Aduce ghinion ca o mireasă să se întâlnească cu o altă mireasă

În acest caz, doar ne întrebăm simplu: de ce? Ce se poate întâmpla? Și rochii la fel de au, nu vor dansa în aceeași sală, deci care-i marea dramă națională?

Categoria #mai13ceasurirele: Nu-i a bună dacă vă căsătoriți în ultima lună de primăvară

Da știm, despre ziua de marți se spune că aduce trei ceasuri rele. Cum nunțile au loc în weekend, luna mai a preluat superstiția zilei de marți. Astfel, prin popor se spune că dacă te căsătorești în mai, toată povestea se va termina cu un divorț. Vă imaginați?

  • Care este motivul divorțului?
  • Nepotrivire de caracter?
  • Părăsirea domiciliului conjugal?
  • Daaaar…???
  • Ne-am căsătorit în luna mai.

Categoria #whosnext: Cine prinde buchetul?

Punem pariu că ați văzut cum se aruncă cele mai elegante domnișoare pe jos pentru a prinde buchetul pe care îl aruncă mireasa, cum se îmbrâncesc și ce reflexe li se dezvoltă instant. Care-i miza? Un posibil inel. Aparent, cine prinde buchetul are mari șanse să folosească aplicațiile Evento, pentru organizarea nunții,cât de curând.

Tot la capitolul tradiții dubioase, întâlnite la nunțile din România, acordăm și câteva mențiuni.

Aceste din urmă tradiții nu sunt la fel de populare precum cele menționate mai devreme, însă cu siguranță îți vor da de gândit:

  1. Dacă mireasa îi va da mirelui să mănânce stafide purtate în pantofi, în ziua nunții, el va fi un om blând toată viața.
  2. Dacă va ploua în ziua nunții, mirii o vor duce bine financiar vorbind. Sau vor plânge mult. ( am auzit ambele variante, dar nu vedem de ce nu ar fi valabile ambele variante, doar se știe că banii nu aduc fericirea)
  3. Nu uitați de turtă. În ziua nunții, mireasa iese în fața blocului, cineva îi rupe o prăjitura deasupra capului și alte 5-10 persoane o pun de-o horă. Bine, cu siguranță acest lucru nu se întâmplă numai printre blocuri, dar în acest context parcă se vede de mai departe.
  4. Prin unele regiuni, la intrarea în casa părintească a fetei se împodobește cu hârtie un brad. De ce? Nu știm! Poate atmosfera aduce cu cea de la Crăciun.

Mai în glumă, mai în serios, trebuie să recunoaștem că avem câteva tradiții dubioase. Oricum, dacă vă consolează gândul, să știți că nu suntem singurul popor cu obiceiuri de genul acesta. Despre tradițiile de nuntă, din jurul globului, vom vorbi cu altă ocazie. Până atunci, suntem curioși: voi ce alte tradiții dubioase de nuntă mai cunoașteți sau ați mai văzut?

Img unsplash.com
Distribuie pe FacebookFacebook Share

Lasa un comentariu

Articole inrudite